Ce înseamnă ”vizele” pentru americanii care vin în Europa, de fapt: substraturile deciziei de la Bruxelles
Americanii au avut dintotdeauna liberă trecere în a călători prin Europa. Nu trebuiau să obțină vize, să plătească taxe și nici măcar să aibă pașaportul la ei. Lucrurile se vor schimba însă de acum înainte.
Deși ai nevoie de viză ca să mergi în Statele Unite ale Americii și să plătești o taxă deloc neglijabilă, aceasta nu s-a aplicat niciodată și americanilor care își doreau să calce în România, de exemplu. Conform unei decizii de la Bruxelles, se va desființa ideea de liberă trecere pentru americanii care doresc să călătorească în țările UE din spațiul Schengen.
Ce trebuie să facă un american care vine în Europa
În primul rând, călătoriile în Europa de către americani se vor putea efectua doar pe bază de pașaport, atât. Nu se vor mai permite alte tipuri de acte de identitate. În plus, americanii vor fi nevoie să se înscrie în prealabil în Sistemul European de Autorizare pentru Călătorii (ETIAS – European Travel Information and Authorization System) și să achite o taxă în bani.
Americanii nu au nevoie de viză în modul tradițional cu care ne-am obișnuit. Nu trebuie să solicite o viză nici la ambasadă și nici la aeroport pentru a intra într-o țară din Europa. În schimb, pe bază de pașaport și a înscrierii în viitorul sistem ETIAS, americanii vor fi înregistrați la intrarea în orice țară din spațiul european Schengen. Nu vor mai avea liberă trecere.
Noua prevedere pentru americani va intra în vigoarea din mai 2023. Din acel moment, cetățenii SUA nu vor mai putea călători liberi prin Europa. În plus, vor achita o taxă a cărei valoare nu este cunoscută momentan. În orice caz, procesul birocratic suplimentar nu va fi o veste foarte bună pentru americanii care vor să ne calce pragul.
Ca referință, UE a anunțat lansarea ETIAS, noul sistem de informații și de autorizare privind călătoriile în spațiul european și care se se va aplica cetățenilor din statele non-UE care pot intra în spațiul european fără viză, dar care vor trebui să obțină o autorizație de călătorie în prealabil, prin intermediul unei cereri online, scrie Digi24.
Noul sistem ETIAS se va aplica cetățenilor din peste 60 de țări care vor să intre în Europa. Pe lângă SUA, vor fi afectați cetățenii din Australia, Noua Zeelandă, Canada și alții. Lista completă o găsești aici.
„Trebuie să știm cine ne trece frontierele externe. ETIAS va furniza informații prealabile despre persoanele care călătoresc înainte ca ele să ajungă la frontierele UE, pentru a identifica riscurile în materie de securitate sau de sănătate”, a subliniat Ylva Johansson, comisar european pentru afaceri interne. „Cel puțin 30 de milioane de persoane se deplasează în fiecare an în UE fără viză, și nu știm mare lucru despre ele. ETIAS va acoperi acest gol pentru că va cere un «background check» (verificare a istoricului – n.r.)”, a adăugat eurodeputatul Jeroen Lenaers, raportor în acest dosar.
Noua autorizație de călătorie pentru cetățenii non-UE este valabilă pentru o perioadă de trei ani sau până la sfârșitul perioadei de valabilitate a documentului de călătorie înregistrat în timpul introducerii cererii, oricare dintre acestea survine prima.